fragmente de bucuresti

• un cersetor care te intreaba in engleza, la 12 noaptea, in părculeţul din faţa Ateneului, când ieşi de la spectacol, „do you speak english?”  cu un accent american dubios de bun, care te face sa îi răspunzi „yes”. îţi spune, cu aceeaşi engleză ameţită dar corectă şi cu acelaşi accent de american, vag şi autentic în acelaşi timp, o poveste cum că s-a născut in bucuresti dar că de mic a emigrat cu părinţii in SUA, ăştia (părinţii, adică) fiind acolo (nu se stie el de ce s-a întors) etc. etc.. îţi bagă o „psihologică” de genul că a întrebat 50 de oameni până acum dacă vorbesc engleza iar tu eşti primul care zice că da (ca să te simţi „special” şi să îi dai bani, la inevitabilul moment de la sfârşit când ţi-i va cere – probabil ceilalţi „abordaţi” îi ziseseră că nu, doar ca să scape de figura lui dubioasă şi pierdută). îţi spune că stă în apropiere, apoi îi dai 5 lei, el să fie sănătos. multumeşte şi te gratulează cu un „god bless you”, la care adaugă un „and god bless your… girlfriends”, privind la cele două tipe cu care erai şi care s-au apropiat semi-încruntate a „hai odată”, după ce au ascultat ultima parte a conversaţiei dintre voi, cu acelaşi tip de incruntare/nerăbdare/plictiseală/respingere/neîncredere (cu toate astea, în tonul cerşetorului din punctele alea de suspensie am simţit un „whatever” politicos şi pe jumătate recunoscător. părea gata să o ia şi cu „girlfriends” de la capăt, poate stoarce ceva şi de la ele…).

la Ateneu cântase la orgă, aproape demonic de genial , un tânăr american din new york.

tu eşti una dintre cele două „girlfriends”.

• să admiri la oră de vârf timp de 15 secunde, de la etajul 8, unde stă cu chirie prietena plecată în concediu şi unde te-ai dus să uzi florile, vederea triviala, zgomotoasă, magistrala, însorită, curbată, semi-plenară etc. a rondului din piaţa romană.
• un nebun tacticos care scoate dintr-o geantă de voiaj şi pune la uscat, pe o bancă de pe trotuarul unui bulevard de cartier, hainele perfect uscate. vorbeşte singur şi e foarte dedicat cauzei.
• dimineaţa devreme pe maul lacului din cişmigiu. vară sau iarnă. preferabil vară.
• în metrou. muzici în căşti, cărţi şi ziare de scandal. chipuri.
• grupuri de adolescenţi pe stradă. haine şi accesorii. ego. pur. impur.
• la mall. imitaţia relaxării şi a solidarităţii.
• motociclete gonind spre crânguri reale sau imaginare.
• blocuri inşiruite, cu luminile aprinse seara şi perdelele netrase.
• gri şi roz aprins, galben, roşu închis, negru. prea puţin albastru.
• un grup de 10 oameni pe trotuar, care fac cateva miscari de inviorare cu mainile, imbracati in tricouri pe care scrie „anti-discriminare”.
• terase, vară, zgomot, zambete.
• „l-am văzut pe stradă pe mircea albulescu.” îşi cumpăra covrigi.
• diversitatea sistemelor filosofice proprii exprimate de taximetrişti. aia vorbăreţi. ăia tăcuţi sunt plictisiţi. sau vor să fie politicoşi. cei politicoşi şi tăcuţi pot, vorbi, însă cu terţi, la telefon, moment în care încetează a mai fi tăcuţi.
• fugă, urât, frumos, mişcare, haos, refuzul morţii.
• grafitti mediocre şi stencils-uri deştepte.
• ploaia de vară ca o binecuvântare neaşteptată.
• limuzine. cele albe sunt cele mai lungi.
• circulaţia blocată spre stadion. nu se supără nimeni, pentru că azi e mare derby.
• magazine scumpe in care intră rar femei cu un aer uşor absent.
• magazine ieftine veşnic pline de femei alerte.
• manele. oameni de rasă incertă sau certă. agresivitate.
• crimă organizată. evaziune fiscală.
• parcagii.
• poliţişti.
• străini.
• biciclişti.
• baruri de karaoke.
• pensionari. autobuze. copii cu ghiozdane imense.
• parcuri. iarbă. role. bărci. bănci. statui. coji de seminţe. marmură. trandafiri. ţâşnitori. lac. umbră. soare.
• bulevard pe malul dâmboviţei, maşinile nu pornesc încă, deşi s-a făcut verde. traversează, în şir indian, o familie de răţuşte.
• două surori brunete, înalte şi uscăţive, de vârsta a doua, îmbrăcate şi machiate aproximativ la fel, urcând politicoase cu tine în lift la etajul 3, unde probabil locuiesc împreună într-o garsonieră (blocul e de garsoniere şi le-ai mai văzut prin zonă).
• super-market-uri. toate au promoţii. la unele participi şi tu.
• un dependent de droguri (are gambele pline de înţepături) de 20 de ani, alergând prin faţa ta şi sărind de pe trotuar gardul, într-un pom plin de corcoduşe din grădina casei pe lângă care treci dimineaţa devreme.  totul se întâmplă în 4 secunde, căci foamea şi sevrajul l-au transformat într-un animal supraomenesc de agil.
• concerte simfonice în aer liber, lângă intersecţia de la universitate.
• trece o coloană oficială. aştepţi să traversezi.
• bei o bere la green hours şi înainte să plăteşti şi să pleci îţi cumperi o carte din coşul de „una la 10 lei” pe care l-au scos chiar pe terasă cei de la librărie. o citeşti acasă şi te feliciţi de chilipir. chiar e o carte bună.
• miroase a: mucegai. parfum. şaorma. gunoi. cafea. rumeguş. praf. tei. gaze de eşapament. cartofi prăjiţi. transpiraţie. salcâm. fier.
• „priveşte cerul…”, scris cu vopsea pe un zid.

love conquers

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dragoste-sex-auschwitz-gulag

Cuvintele „dragoste” si „auschwitz” in aceeasi fraza… evident ca te fac sa citesti articolul.  Povestea prizonierei si a ofiterului SS m-a facut sa ma gandesc la formele pe care iubirea le poate lua. Iar varietatea acestor forme se poate sa aiba legatura cu caracterul mai mult sau mai putin extrem al conditiilor interioare dar mai ales exterioare in care se forma se dezvolta. Cu cat mai extreme conditiile, cu atat mai ciudate formele. Dar oare cat de ciudate sunt, de fapt? Iubirea e una singura, tocmai pentru ca iubirea e de la Dumnezeu, iar El e unul singur. Si pentru ca e opusa mortii, iar moartea e una singura. (Cu atat mai mult, conexat cu un loc ce are ca subtitlu „moarte”, precum Auschwitz, suna aproape exotic cuvinte precum „dragoste” sau chiar „sex”.) Cred ca, de fapt, iubirea pe care cei doi au simtit-o da, nu a fost traita si simtitita „normal”, nu avea cum, insa dincolo de mecanisme psihologice pe care le-am putea doar presupune, precum recunostinta sau frica (din partea ei) sau remuscare, complexul „stapanului” (din partea lui) sau poate – din partea amandurora – nevoia mai mult sau mai putin constienta de o „oaza” de normlaitate in mijlocul iadului, dincolo de astea, zic, se pare ca a fost iubire. Dupa atatia ani, ea spune ca l-a iubit. Despre el nu mai stim. Stim doar ca a plecat pe front cu ea in gand. Si, cel mai probabil, si in suflet. Nu au cum sa nu ne placa astfel de povesti, pentru ca in le e vorba intotdeauna de umanitate. Sufletul tinde catre lumina si adevar, in mod firesc. Iar cateodata, cu cat e mai intuneric, cu atat nazuinta asta e mai acuta, la cei care nu uita sau care nu isi sublimeaza aceasta nazuinta in altceva, negand-o nefiresc (si dand astfel nastere unor aberatii bazate pe intelect sau pe instincte sau pe amandoua deodata). In primul caz, cel cand intelectul „fura” scena, iau nastere monstri care au uitat sa fie oameni vrand sa fie semizei. In al doilea caz (precum in cazul tortionarului din a doua poveste), monstrii sunt cei care au uitat sa fie oameni, adancindu-se in animalic, taind legatura dintre nevoile sufletului si nevoile trupului sau ale vointei – si cand zic nevoile vointei ma refer aici tot la un soi de instinctualitate catre putere, dominare etc.. Dragostea e cea care ne face umani. Si cred ca tot despre asta e vorba e si in amar-amuzantul articol al treilea, despre femeile sovietice care tanjeau dupa cea mai rudimentara forma de dragoste: sexul. In cazul lor, legatura era doar blurata, cred, nu taiata, cum era in cel al tortionarului (si oricum, la femei, legatura asta e mai greu de taiat..:P).

Si ma gandesc acum, de ce oare noua, care nu traim circumstante exceptionale, precum personajele din cele trei articole, care nu avem de infruntat decat „monstrii” cotidieni si subtili ai … sa zicem precum un filosof mort demult.. „angoasei si plictisului”, de ce ne atat de greu sa iubim pur si simplu? Sa ne nutrim din acea lumina si sa construim ceva mai presus de noi insine si in acelasi timp atat de propriu noua, precum viata in iubire? Oare monstrii subtili sunt la fel de eficienti precum cei prin ochii carora urla moartea?

Si inca o chestie: imi imaginez un experiment: as lua cateva cupluri dintre cele ale zilelor noastre si i-as calatori in timp (fara sa aiba memoria vietii de acum) in exact situatii de tipul celei cu SS-tul si evreica din lagar. Oare cati s-ar „recunoaste” –  in sensul de cati s-ar indragosti unul de altul? Cred ca daca cineva ar dezvolta ideea asta, ar putea iesi un film de Cannes :))) sau macar de Oscar..:D. Sau cine stie, un astfel de film a fost deja facut, sau un astfel de scenariu/carte deja a fost scris(a)… Daca da, mi-ar placea sa il vad sau sa o citesc.

Si da, am uitat sa explic titlul, in lumina continutului: love does NOT „conquers all”, at least not allways, but love conquers. Allways.