prima scenă a unei lumi imaginare

„In sinea mea plâng”, gândi femeia-uriaşă. „Parcă sub sternul meu, în loc sa curga lacrimi, plutesc în jos bolovani şi mă lovesc aşezându-se în stomac”. Apoi văzu că gâtul  îi dispăruse, iar capul îi era fixat în aer, puţin deasupra trunchiului în care pietrele cădeau cu tunet lent. Fără să se sperie, femeia-uriaşă işi trecu mâinile, pe rând, prin acel spaţiu gol de sub cap, apoi işi privi coapsele. Erau stanci. Femeia-uriasa se transforma intr-un munte.